Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Referitor la următoarele boli, lucrurile stau cam aşa:

1. Hipertensiunea arterială: la ora actuală există foarte multe modalităţi de controlare a hipertensiunii, medicaţia cardiologică fiind foarte eficientă şi variată, practic aproape neexistând o formă de hipertensiune arterială care să nu poată fi controlată (ţinută la valori normale) de multitudinea de medicamente existente. Tot ce trebuie făcut este să ne adresăm medicului de familie, medicului cardiolog sau unui alt medic care să ne îndrume în controlarea hipertensiunii arteriale. Apoi mai trebuie să ne ţinem de medicul ales pentru această treabă. Un pas important ar fi cumărarea unui tensiometru (cel mai fidel este cel mecanic cu stetoscop, apoi cel electronic de braţ) încât să ne măsurăm singuri tensiunea arterială şi să monitorizăm singuri valorile acesteia şi eficienţa tratamentului. Şi ca treaba asta să fie obiectivă şi utilă medicului curant, să notăm valorile măsurate şi pulsul, cu data şi ora măsurătorii, într-un tabel.


Tensiometrele se găsesc la orice farmacie şi pentru cele mecanice, medical curant, în câteva minute, vă poate învăţa cum să măsuraţi tensiunea arterială pentru dv. sau pentru alte persoane. Dacă nu vă încumetaţi să vă asumaţi această răspundere, daţi un ban în plus şi alegeţi un tensiometru electronic, care face automat măsurătoarea pulsului şi a tensiunii arteriale. Ţineţi minte: alegeţi un tensiometru de braţ, care este mai fidel pentru măsurători decât cel de încheietura mâinii. De ce să faceţi asta? Simplu: cu hipertensiunea arterială nu este de glumit. Ori omul o pune jos (la pământ, la valorile normale) cu ajutorul medicamentelor (pilule, pastile, leacurile moderne, grăunţe etc.) bine alese şi luate fără întrerupere, la anumite ore (momente ale zilei), ori tensiunea scăpată de sub control va pune omul jos prin: accident vascular cerebral hemoragic, infarct miocardic, anevrism, cardiomiopatie hipertensivă, nefropatie hipertensivă, orbire etc.). Doar medicul curant poate modifica, întrerupe medicaţia antihipertensivă, bazat pe măsurători, experienţă, ghiduri medicale etc. De ce spun aceste lucruri tocmai pe site-ul personal? 


Odată diagnosticul de hipertensiune arterială confirmat, pacientul va purta acest diagnostic toată viaţa, la ora actuală hipertensiunea arterială având foarte puţine forme curabile, cum ar fi de ex. hipertensiunea arterială renovasculară. Este lăudabil efortul medicinilor alternative şi complementare de a vindeca hipertensiunea arterială esenţială (etichetată aşa, esenţială, tocmai pentru că nu se ştie cauza şi nici vindecarea) şi pot fi numeroşi bolnavi care au scăpat de acest diagnostic ca urmare a terapiilor alternative şi complementare. Până una alta, beneficiem cu toţii, medici şi pacienţi, de chiar progresele medicinii ortodoxe. Luăm medicamente şi controlăm eficienţa lor şi ţinem tensiunea arterială în control până s-o găsi vreun medic care să ne scape de acest diagnostic (dacă vrea Dumnezeu să se întâmple asta). Luaţi-vă medicamentele de tensiune (hiper) cu sfinţenie cum sunt indicate de medicul curant şi verificaţi eficienţa tratamentului prin măsurarea tensiunii arteriale cât mai des. Este ciudat cum dacă cineva vrea să vă dea în cap, sunteţi în stare să luaţi orice fel de măsuri ca să preveniţi asta, vă puneţi alarme la casă, vă angajaţi paznici chiar etc. Păi să nu încuiaţi uşa de la casă, să mergeţi singuri noaptea prin Ferentari etc., este mai puţin riscant decât să nu vă luaţi zilnic medicaţia antihipertensivă şi să verificaţi eficienţa acesteia.
Cu hipertensiunea arterială meciul (lupta) nu poate fi remiză: este care pe care (ori omul pune tensiunea jos cu ajutorul medicului şi medicamentelor luate cu stricteţe, ori hipertensiunea pune omul jos).

2. Diabetul zaharat: (comentariu în curs de elaborare)

Cu privire la această boală, lucrurile urmează aceeaşi schemă de bază ca la hipertensiunea arterială, protagonişti fiind tot un om şi duşmanul tot un schingiuitor şi în final ucigaş, criminal: aceasta este hiperglicemia (glicemia necontrolată) şi uneori atacul parşiv, din direcţia opusă, hipoglicemia. Dacă la capitolul precedent, hipertensiunea arterială, lucrurile era destul de clare, omul avea de luat nişte pastile la ore regulate, ceva reţinere de la sare şi poate ceva activitate fizică, aici canonul este ceva mai sever. Omul care această problemă, pe lângă medicamentele pe care le are de luat (pastile sau insulină), mai are ceva de făcut, destul de greu de realizat, cântărirea alimentelor şi socoteli, pentru a ţine un regim dificil, care ştirbeşte şi îngrădeşte foarte mult libertatea individuală. Recunosc că este foarte grea această rigoare şi nu ştiu efectiv cum ar fi viaţa mea dacă aş avea personal de ţinut un regim care implică socoteala tuturor gramelor de glucide ingerate şi respectarea unui orar alimentar fix, plus medicaţia antidiabetică (insulină sau pastile) şi verificarea periodică a eficienţei tratamentului şi dietei. Pot doar să îmi imaginez acest lucru şi să observ că activitatea mea de chirurg ar fi destul de dificilă în prezenţa unui diabet zaharat. Pe dumneavoastră, ca pacienţi suferind de diabet nu vă ajută însă prea mult compasiunea, mila celorlaţi sau a medicului şi nici nu rezolvă ceva decât sub un singur aspect: medicul căruia vă adresaţi pentru suferinţa dumneavoastră, în cazul în care are înţelegere faţă de dificultăţile generate în viaţa unui om de prezenţa diagnosticului de diabet (sau o altă boală cronică), poate astfel să fie mai puţin aspru şi mult mai îngăduitor faţă de complianţa (acceptarea şi urmarea recomandărilor de tratament, dietă, monitorizare, schimbare a stilului de viaţă, uneori a profesiei etc.) dumneavoastră la tratament. Astfel, medicul poate să vă sprijine şi în efortul dumneavoastră de a urma recomandările pe care vi le face.

De ce scriu toate acestea pe un site dedicat bolii cardiovasculare? La mine este logic şi derivă din experienţă. Poate dumneavoastră, care citiţi articolul, sunteţi printre pacienţii care chiar pun în practică ceea ce le spune medicul şi reuşesc să ţină glicemia (diabetul) în control. Dacă faceţi parte din acest grup de pacienţi, vă felicit, admir şi respect şi chiar nu trebuie să citiţi mai departe. Articolul îl scriu pentru pacienţii care nu reuşesc să ţină diabetul (glicemia) în control. Pacienţii diabetici care au ajuns la chirurgul vascular sunt de obicei dintre cei care nici nu au glicemia (hiperglicemia) controlată (ţinută jos, la pământ, în limitele normalului) şi nici nu ştiu ce înseamnă controlul diabetului (hiperglicemiei).
 

Să ştiţi că necunoaşterea legilor nu înseamnă că eşti deasupra lor, chiar cu cele mai bune intenţii şi cea mai “smerită” figură. În fiecare zi aş putea scrie un roman pe tema asta, despre cum mi se prezintă pacienţii vasculari la cabinetul din Policlinica Spitalului unde lucrez, de cele mai multe ori “forţat”, veniţi prin UPU (Unitatea Primiri Urgenţe), majoritatea cu Salvarea (Ambulanţa), că nu mai pot răbda consecinţele modului în care înţeleg ei să “controleze diabetul”. Corect, nu am fost informaţi clar şi nu ştim ce să facem.

 Din acest motiv scriu articolul acesta.
 Pentru pacienţii cu diabet care vin la cabinetul de chirurgie vasculară şi nu ştiu următoarele lucruri:
  • Controlul diabetului nu înseamnă: mergi la diabetolog şi medicul de familie, măsori o glicemie, iei o medicaţie (pastile sau insulină), mergi la consulturile interclinice (nefrolog, neurolog, internist, chirurg, oftalmolog, cardiolog etc.) şi cu asta l-ai controlat;

  • Controlul diabetului zaharat presupune în primul rând controlarea glicemiei (hiper, rar hipoglicemie) şi aceasta se face doar dacă pacientul are: raţie clară de glucide (hidraţi de carbon), pe zi şi cu repartiţie pe mese principale, gustări, ore; cântar de bucătărie (acum există cântare deştepte care au calculator şi pui pe ele alimentul şi îţi calculează cantitatea de glucide, calorii, proteine, lipide, colesterol etc., valabil şi pentru alte boli şi diete) şi tabele cu conţinutul în glucide a cât mai multe alimente (de la diabetolog sau din cărţi). Pe lângă raţia de glucide, pacientul mai trebuie să administreze medicamente (insulină sau medicamente hipoglicemiante), recomandate de specialist (medicul specialist în diabet şi boli de nutriţie) şi să verifice eficienţa acestui tratament (dietă şi medicamente) prin măsurarea glicemiilor. Mai ieftin decât o alarmă sau uşă greu de spart de infractori, în caz că eşti în vizorul hoţilor, recuperatorilor sau agenţiilor secrete, este să ai un aparat de măsurare a glicemiei să poţi verifica permanent eficienţa dietei şi tratamentului de diabet. Succesul medicaţiei antidiabetice (hipoglicemiante) constă în dietă fixă şi medicaţie adaptată de specialist funcţie de eficienţă;

  • Tratamentul complicaţiei pentru care se adresează altui specialist (cardiolog, nefrolog, chirurg, vascular, oftalmolog, neurolog etc.) decât boala de bază (diabetul zaharat), este deja greu când a apărut complicaţia, atunci pacientul este trecut la categoria datornici, răi de plată etc. şi vin “recuperatorii” pe cap şi aceştia nu sunt deloc “drăguţi”, au intenţia de a tăia piciorul, de a te lăsa paralizat (legat) prin AVC (accident vascular cerebral), dependent de Salvarea care te duce la dializă de 3 ori pe săptămâna, dependent de pamperşi (te rogi să se termine toate astea), poate orb etc. şi nu ştii de ce ai parte de ele etc;

  • Complicaţiile pentru care se prezintă pacienţii cu diabet la specialist (oftalmolog, nefrolog, cardiolog, chirurg etc.) nu pot fi stăpânite decât dacă se înţelege în final ce înseamnă controlul glicemiei;

  • Prezenţa complicaţiilor diabetului face uneori mult mai dificil controlul glicemiei (infecţia de ex.) si uneori ne aflăm într-un cerc vicios astfel.

Referitor la medicaţie, tratamente, realitatea se prezintă aşa:
1. Medicamentele acţionează dacă ajung în stomacul pacientului la orele recomandate de medic şi în dozele prescrise de acesta;
2. Contenţia elastică prin dres medicinal cu strângeri de diverse grade, ciorap, şosetă elastică sau faşă elastică etc. are efect doar dacă dispozitivul de contenţie ajunge pe piciorul (membrul) pacientului (de obicei pe durata întreagă a zilei). Această modalitate terapeutică (la fel ca oricare alta), nu are efect de pe reţetă si nici din sertar, ci doar dacă dresul ajunge pe picior;