Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
muzeul Bruckenthal, Sibiu
Eu m-am nascut in Sibiu si aici s-a redescoperit homeopatia. Medicina din Sibiu are ceva magic si actul medical aici este deosebit fata de alte locuri. Orasul are urme vizibile ale influentei si culturii germane. Spitalele au ceva mistic, medieval, ca si aspectul orasului, centrul mai ales, dar si imprejurimile cu oraselele sasesti din jur si tot ce are judetul Sibiu.

Aspectul imprejurimilor diferea mult in urma cu aproape 200 ani cand in orasul Sibiu a venit Samuel Hahnemann ca medic si bibliotecar al baronului Von Bruckenthal. Erau foarte multe balti si mlastini si implicit tantari. O boala frecventa atunci transmisa de tantari era malaria si doctorul tanar de atunci Samuel Hahnemann s-a confruntat cu multe cazuri de malarie.

Doctorul Hahnemann citea mult si era erudit. Existau si atunci tratate de medicina si de farmacologie si pentru un tanar cu mintea deschisa si atenta sa cunoasca adevarul, un articol dintr-un tratat celebru de farmacologie din acea vreme (eu acum scriu fara documentatie si bibliografie in fata, din memorie si simtire, ce a ramas dupa ce s-au sters datele neimportante) i-a atras atentia. Articolul se referee la actiunea tonica gastric a medicamentului chinina asupra stomacului si explicatia actiunii sale antipiretice prin acest mecanism. Din cunostintele sale, Hahnemann stia ca medicamentul chinina nu are nici o actiune tonica asupra stomacului, asta scria in tratatele farmacologice citite de Hahnemann pana la acel articol. Pai a intalnit un articol care punea la indoiala adevarul celor citite si insusite pana atunci de tanarul medic. Care avea dreptate si care era fals? Cum sa afli asta?

Hahnemann a luat atitudine si s-a hotarat sa afle adevarul. Cum a ajuns sa ii treaca prin cap sa ia el insusi chinina nu stim exact. Cert este ca a chiar luat, de ordinal gramelor si a tot ingerat zilnic chinina. Dupa o vreme a inceput sa faca febra si cum era un medic obiectiv si credea in stiinta invatata, a facut primul experiment de administrare cronica a unui medicament si a descries zilnic toate modificarile care surveneau fata de starea sa obisnuita, de pe urma administrarii repetate a chininei. Aceasta se numeste patogeneza (patogenezie) si de obicei se face pe mai multi subiecti si se descriu exact simptomele provocate de administrarea repetata a unei substante asupra unui individ sanatos. Dupa o vreme, intoxicatia cu chinina a produs o intoxicatie si Hahnemann nu s-a limitat doar la a se intoxica cu chinina pe sine insusi, s-au gasit oameni destui care au acceptat sa vada daca simptomele produse de administrarea cronica de chinina se repeta, care apar la toti subiectii, cum se influenteaza mentalul si preferintele si tolerantele si intolerantele fata de mediul fizic, reactiile si modificarile din toate punctele de vedere ale unui om fata de o anumita situatie (in cazul acesta administrarea cronica de chinina). S-a constituit astfel tabloul complet al primei intoxicatii studiata de la dozele mici (fazele initiale) pana la tabloul complet.

Prima manifestare a geniului lui Hahnemann: experimentul a demonstrat ca medicamentul chinina nu are nici o actiune tonica asupra stomacului.

A doua manifestare: tabloul determinat de intoxicatia cronica cu chinina seamana cu tabloul malariei. Redescoperirea similitudinii: daca intoxicatia cu chinina determina simptome asemanatoare malariei, pai de asta este eficienta in febrele tip malaric si in febra in general, cui pe cui se scoate.

A treia manifestare: hai sa dam chinina in febrele asemanatoare. Nu numai ca a gandit asta, a gasit oameni care sa accepte asta. Şi s-au facut bine acei oameni.

A patra manifestare: se faceau bine toti, a testat intre timp pe el si voluntari catre o suta de substante din acest punct de vedere. Pareau minuni la vremea aceea si ganditi-va la “simpatiile” pe care si le atragea din partea colegilor. Incercau sa-l incadreaze ca sarlatan si primea bete in roate (noi avem “sula in coaste”) din plin. Se faceau bine dar treceau printr-o perioada de agravare si Hahnemann a remarcat asta.

A cincia manifestare: la un moment dat la o anumita substanta i se epuizase tinctura mama (sursa remediului homeopat). A fost nevoit sa o dilueze, ca trebuia sa trateze pacientul (pacientii). A mers o vreme, isi facea efectul substanta chiar diluata si pacientii se faceau bine. Hahnemann incepe atunci sa observe un alt fenomen: efectele de agravare observate cu substante nediluate la inceput, incep sa diminueze si se produce vindecarea fara a se trece prin starea de agravare.

A sasea manifestare: raspunsul la intrebarea pana unde se poate merge cu diluarea. Şi intrebarea sa nu a ramas fara raspuns. Nu mai stiu de pe la ce dilutii nu mai aparea nici un efect, nici de vindecare, nici de agravare. Cu toate acestea, Hahnemann a remarcat un lucru, pe care numai un geniu il poate sesiza. Medicamentele diluate la limita, care incepeau sa nu mai produca vindecari ca urmare a diluarii excesive la uniii pacienti, la alti pacienti aveau totusi efect. Dupa ce a studiat stiintific si analizat care este diferenta intre pacientii la care remediul diluat avea efect si cei la care nu avea efect, singura diferenta era distanta fata de cabinetul sau. Cum sa explici la ora aceea diferenta aceasta si cum sa nu fii luat in deradere. De ce la pacientii aflati la distanta, remediul diluat actiona ca nediluat si la cei aflati aproape sau care luau medicamentul de la cabinet, nu se producea nici o vindecare cu remediul diluat? Raspunsul deriva tot din intuitia de geniu a lui Hahnemann, ceva se intampla pe drum cu medicamentul, din moment ce efectul depidea de distant pacientului de cabinet (medicul mergea cu sareta la pacient pe vremea aceea). Singura explicatie gasita de Hahnemann a fost ca pe drum, medicamentul se scutura de la socurile date de caruta si geniul lui Hahnemann a condus astfel medicina hipocratica pe calea adancirii si folosirii la maximum a principiului hipocratic “cui pe cui se scoate”.

A saptea manifestare: dinamizarea remediilor homeopate. Hahneman nu numai ca a remarcat aceasta diferenta dintre eficienta remediilor diluate, dar si testat in practica aceasta. A inceput sa dinamizeze remediile diluate prin ciocniri successive a sticlutelor de diluare si astfel a obtinut revenirea in actiune a remediilor, chiar la dilutii incredibile. Ceea ce a facut Hahnemann pentru medicina hipocratica, impartita in alopata si homeopata actual, evoluate disociat pana acum, fiecare pe calea ei si fara nici o comunicare reala, despre ce inseamna homeopatia pentru medicina moderna si cum aceasta din urma, lipsita de sora ei pierde teren in fata medicinilor alternative, toate acestea si mult mai multe, vor fi postate in articolele ce urmeaza. Tot in articolele urmatoare vor fi postate si reluarea relatiei dintre cele doua principii ale medicinii hipocratice si cum tratatele de medicina moderna incep sa se scrie si cum celelalte medicine alternative si complementare incep sa vorbeasca aeeasi limba.