Dr Cacovean Adrian

CONSIDERAŢII RELIGIOASE

Ce sunt bolile?

Bolile sunt o formă de plată în lumea aceasta a păcatelor: “ele vin pe capul oamenilor – şi uneori chiar pe cap – de pe urma păcatelor, ca plată, ca ispăşire şi ca hotar al păcatelor” (Părintele Arsenie Boca).

Ce este păcatul?

“Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu” (Părintele Arsenie Boca).

Păcatele împotriva Legii lui Dumnezeu sunt în număr de 464 (Îndreptar pentru spovedanie, Protos.Nicodim Măndiţă, Ed.Agapis, 2001):

• Păcate împotriva Duhului Sfânt (în număr de 1-23);
• Păcate strigătoare la cer (24-30);
• Păcate împotriva celor zece porunci (31-305);
• Cele şapte păcate de moarte (306-442);
• Păcate străine (443-445);
• Păcate împotriva milosteniei sufleteşti (446-450);
• Păcate împotriva milosteniei trupeşti (451-454);
• Credinţa (455-460);
• Nădejdea (461);
• Dragostea (462-464).

“Cu această definiţie de lucru, înţelegem dintr-o dată că numai Iisus a fost fără de păcat, adică singur El a refuzat orice idee diabolică din mintea, viaţa şi faptele Sale (Părintele Arsenie Boca).

Care este consecinţa păcatelor?

Ne-o spune limpede tot Părintele Arsenie Boca: “este plata păcatelor, cam ca atunci când dai cu oiştea în gard”, “urmează matematic plata păcatelor”; “oare de unde începe slăbănogirea (paralizia)? De la socoteala trufaşă a minţii. I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după Dumnezeu, ci după capul ei, după păcat. Şi aşa dă omul drept în plata păcatului, ca şi cum ar da cu oiştea-n gard”.

Profilaxia bolilor

Există un mod de a preveni bolile, nedescris în tratatele de medicină ale zilelor noastre. În vremurile când medicina nu era despărţită de teologie, profilaxia bolilor era tratată în principal din acest punct de vedere, teologic. Expunerea care ajunge la înţelegerea oricărui om o face tot Părintele Arsenie Boca:

“Dacă oamenii şi-ar potrivi putările după poruncile lui Dumnezeu, şi nu după momeala păcatelor, ar preveni, ar ocoli toate pacostele necazurilor, dar aşa, drept în ele îşi sparg capul. Şi apoi umblă plângând…Lasă-te, frate, condus de un sfat dumnezeiesc, că de nu…, capul care n-ascultă… odată se sparge şi n-are cine ţi-l lega!”.

Este foarte clar că profilaxia bolilor aparţine, înainte de a fi nevoie de doctor şi ştiinţa lui, purtătorului Cuvântului lui Dumnezeu aici pe pământ, preotul adevărat, aparţinător unei biserici cu tradiţie apostolică.

Dar oamenii de azi trec de obicei peste suportul direct al lui Dumnezeu, prin preotul duhovnic, ascultarea de duhovnic, spovedanie, împărtăşanie şi participarea la Sfânta Liturghie şi nu merg din timp nici la doctor pentru a face prevenirea bolilor.

Şi la fel cum oamenii caută preotul când dau de necazuri (greutăţi ale vieţii), la fel şi la doctor merg când nu mai pot de durere, cand boala a cam avansat şi atunci se aşteaptă la minuni de la medic.

Şi amânarea prezentării la medic o justifică uneori prin teama că medicul le-ar putea cere să ia medicamente, să întrerupă o activitate dăunătoare sănătăţii, să respecte orarul de somn, să respecte orarul de masă, să facă mişcare, să ţină regim etc., alteori judecă medicul sau sistemul sanitar pentru neputinţele, calităţile, săracia morală sau spirituală ale acestora. Şi aşa, ca şi la preoţi, omul vine destul de rar pentru profilaxie, înainte de a fi manifestă vreo boală în corpul fizic.

La medic, ca şi la preot, unii oameni ajung atunci cand au o boală sau necaz, iar unii dintre ei, atinşi de necazuri (greutăţi ale vieţii sau boli), în loc ca măcar atunci să se caute (la preot sau medic), se supără pe preot şi Dumnezeu sau pe medic şi sistemul sanitar. Şi cu cât mai mult amână ajutorul direct al lui Dumnezeu prin glasul preotului duhovnic şi al Bisericii sau al medicului, dau de necazuri mai mari şi boli mai adânci.

Vedeţi dumneavoastră, prin boli, mai sus, mă refer la accepţiunea medicală a termenului şi prin necazuri mă refer la greutăţile vieţii (pierderea cuiva drag, accidente, probleme sufleteşti, familiale etc). În realitate, termenul de boală, le cuprinde pe amândouă, iar accepţiunea teologică este cea largă a bolii, care o cuprinde şi pe cea fizică de care se ocupă medicul.

Intervenţia cerească în vindecarea de boli

Când este vorba de viaţa omului şi mântuire, care este “cea mai mare minune” (Părintele Arsenie Boca), asumarea păcatului este prima condiţie pentru dobândirea graţiei divine. De altfel, tot Părintele Arsenie Boca spune (stă scris şi acum la Biserica Drăgănescu, locul de exil al Părintelui): “voi cei care veniţi aici pentru necazurile voastre, primul lucru pe care să-l faceţi este să spuneţi “aşa-mi trebuie”, căci astfel poate se va îndura Dumnezeu de voi şi vă auzi rugăciunea şi vă da, pe deasupra, viaţa veşnică”. Doar aşa poate începe lucrarea de vindecare sufletească şi morală a omului. Chiar şi cei mai nemiloşi judecători, în faţa recunoaşterii vinei, reduc din pedepse şi aşa sunt făcute legile din tribunal, unde legea (omul) judecă pe om. Pasul al doilea este găsirea unui duhovnic, care să îndrume omul care doreşte vindecarea, spre casa după care tânjeşte orice fiinţă umană, Casa Domnului. Fără îndrumător spiritual împuternicit şi înarmat cu Duhul Sfânt, omul nu poate face nimic singur. Pasul al treilea şi cel mai greu este ascultarea de preot. Ascultarea de preot bate rugăciunile şi postul şi însoţită de răbdare, aduce mântuirea şi viaţa veşnică. Scopul este măntuirea, mecanismul de acţiune este uciderea microbului (păcatul), actorul (pacientul) este omul, regizorul este preotul şi Producătorul este însuşi Dumnezeu.

Când este vorba de boală, Producătorul este Acelaşi, Dumnezeu de care ne temem, Îl căutăm şi iubim, actorul (pacientul) este un om regizorul este un medic care vine la medic uneori în faza avansată a bolii, cea în care pot apărea sancţiuni, uneori dramatice (infarct miocardic, accident vascular cerebral, gangrenă, cancer etc.) şi care nu are tot timpul coborât asupra sa harul Duhului Sfânt.

Vindecarea minunată, completă, a sufletului şi trupului, o are o singura Persoană permanent şi nu ca dar, ci ca Parte a Treimii Sfinte, împreună cu toate puterile Tatălui Ceresc, pentru a ne fi nouă model şi sursă neîncetată de mântuire, ipostaza întrupată în om a Dumnezeu Însuşi, Domnul Dumnezeul nostru Iisus. În locul Său a lăsat darul Duhului Sfânt preoţilor descendenţi, prin tradiţie apostolică şi cu toţii poartă acest dar. Darul acesta pe care l-a lăsat preoţilor este un dar minunat şi se referă la partea cea mai importantă a omului, sufletul său, iertarea păcatelor fiind condiţia mântuirii. Darul vindecării trupului nu l-a dat tuturor preoţilor, apărând din când la unii dintre sfinţi.

Purtarea darului Duhului Sfânt de către preoţi îi face pe aceştia înzestraţi cu darul iertării păcatelor, care conduce către măntuire. Minune mare (Părintele Arsenie Boca), căci acest dar este mai mare decât cel al vindecării minunate (învierea lui Lazăr, revenirea vederii orbilor, vindecarea epilepsiei etc.), deoarece acest dar priveşte sufletul, pe când cel al vindecării minunate priveşte doar trupul. Mai spune Părintele Arsenie Boca: “o iertare a sufletului, o curăţire a lui, uneori e o adevărată înviere din morţi, şi-i mai de preţ aceasta decât a tămădui un picior”. Apoi: “fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fără darul preoţilor, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuieşte.”

Circumstanţele în care se produce actul medical: medicul este un om, la fel ca pacientul, de la care pacientul aşteaptă o vindecare minunată. Adică un tratament scurt (dacă se poate pacientul să plece din cabinetul de consultaţie cu problema rezolvată), cu costuri cât mai mici (medicamente din trusa doctorului dacă s-ar putea), fără plăţi în lumea asta (regim, pilule luate la ore fixe, plimbări de 5 km zilnic, fără renunţare la alcool, tutun, nopţi nedormite etc. = canon), încât gangrena, paralizia, infarctul, cancerul etc. să treacă şi pacientul să revină la “viaţa normală” – fără socoteală din partea nimănui. Se cere destul de mult medicului, fără realizarea faptului că acesta nu are darul vindecării minunate. Pacientul nu ştie că boala vine asupra sa ca urmare a unor greşeli personale sau ale predecesorilor săi (până în al patru-lea neam, al şaptelea după alţii) faţă de Legea dată de Dumnezeu şi medicul este destul de des la fel de ignorant ca pacientul în această privinţă. Medicina actuală a reuşit totuşi performanţe remarcabile în rezolvarea unor boli care altă dată erau implacabile (nu se mai moare aşa des de apendicită, pneumonie, ulcer perforat etc.). Performanţele actuale au fost permise medicinii ca răsplată pentru iubirea de oameni şi munca neobosită depusă de mulţi medici care şi-au făcut din slujirea omului sensul şi împlinirea vieţii lor. Importanţa se dă tămăduirii piciorului şi nu vindecării sufletului şi de aceea se merge la doctor fără a se cere ajutorul Lui Dumnezeu prin intermediul preotului.

Concluzii: medicul zilelor noastre, cu toată ştiinţa lui avansată, desfăşoară o muncă în folosul omului, de alinare a suferinţei aproapelui, activitate care priveşte de obicei suferinţa (boala) fizică sau mentală a pacientului. Bolile, fiind o “formă de plată a păcatelor”, nu pot fi vindecate complet de medic, medicul neavând darul iertării păcatelor. Prin conlucrarea dintre preot şi medic şi cu participarea pacientului, vindecări minunate, complete, trup şi suflet, se pot obţine şi în zilele noastre, pentru cine merită şi caută aceasta. Şi voi exemplifica aceasta cu cazurile din activitatea personală, la rubrica care nu există încă pe site, “motivele pentru care iubesc homeopatia şi acupunctura” şi cu alte ocazii, la toate celelalte butoane pe care le am pe hârtia din faţa mea cu capitolele noi pe care le voi posta pe site. În toate cazurile de vindecare minunată (în opinia mea de doctor), m-am simţit copleşit şi mic faţă de miracolul care se întâmpla cu pacientul, recunoscător faţă de toţi învăţătorii pe care Dumnezeu mi i-a adus în cale şi înarmat şi revigorat cu energii noi pentru a continua munca aceasta.

---

Adauga:

Adaugă comentariu

Nume*

Email*

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Trimite

Anulează